Notes on TIME

May 15, 2011 3 comments

1. And just as all the things will be repeated in the future, all things now happening, happened a million times before. Some few people in every town, in their dreams, are vaguely aware that all has occurred in the past. These are the people with unhappy lives and they sense that their misjudgments and wrong deeds and bad luck have all taken place in the previous loop of time. In the dead of night, these cursed citizens wrestle with their bedsheets, unable to rest, stricken with the knowledge that they cannot change a single action, a single gesture. Their mistakes will be repeated precisely in this life as in the life before. And it is these double unfortunates who give the only sign that time is a circle. For in each town, late at night, the vacant streets and balconies fill up with their moans.

2. In this world, time has three dimensions, like space. Just as an object may move in three perpendicular directions, corresponding to horizontal, vertical and longitudinal, so an object may participate in three perpendicular futures. Each future moves in a different direction of time. Each future is real. At every point of decision, whether to visit a woman or to buy a new coat, the world splits into three worlds, each with the same people, but with different fates for those people. In time, three are an infinity of worlds. Some make light of decisions, arguing that all possible decisions will occur. In such a world, how could one be responsible for his actions? Others hold that each decision must be considered and committed to, that without commitment there is a chaos. Such people are content to live in contradictory worlds, as long as they know the reason for each.

3. In this world, there are two times. There is the mechanical time and there is body time. The first is rigid and metallic as a massive pendulum of iron that swings back and forth. The second squirms and wriggles like a bluefish in a bay. The first is unyielding, predetermined. The second makes up its mind as it goes along. Where the two times meet, desperation. Where the two times go their separate ways, contentment. For, miraculously, a barrister, a nurse, a baker can make a world in either time, but not in both times. Each time is true, but the truths are not the same.

4. A world in which time is absolute is a world of consolation. For while the movements of people are unpredictable, the movement of time is predictable.

5. Consider a world in which cause and effect are erratic. Sometimes the first precedes the second, sometimes the second the first. Or perhaps cause lies in the past, while effect in the future, but future and past are entwined. Most people have learned how to live in the moment. The argument goes that if the past has uncertain effect on the present, there is no need to dwell on the past. And if the present has little effect on the future, present actions need not be weighted for their consequences. Rather, each act is an island in time, to be judged on its own.

6. If time and the passage of events are the same, then time moves barely at all. If time and events are not the same, then it is only people who barely move. If a person holds no ambitions in this world, he suffers unknowingly. If a person holds ambitions, he suffers knowingly, but very slowly.

7. The tragedy of this world is that no one is happy, whether stuck in a time of pain or of joy. The tragedy of this world is that everyone is alone. For a life in the past cannot be shared with the present. Each person who gets stuck in time, gets stuck alone.

8. Philosophers have argued that without a trend toward order, time would lack meaning. The future would be indistinguishable from the past. Sequences of events would be just so many random scenes from a thousand novels. History would be indistinct, like the mist slowly gathered by treetops in evening.

9. For it is only habit and memory that dulls the physical passion. Without memory, each night is the first night, each morning is the first morning, each kiss and touch are the firsts. Some have abandoned the past. They have decided that it matters not if yesterday they were rich or poor, educated or ignorant, proud or humble, in love or empty-hearted – no more than it matters how a soft wind gets into their hair. Such people look you directly in the eye and grip your hand firmly. Such people walk with the limber stride of their youth. Such people have learned how to live in a world without memory.

10. In this world of brief scenes from the future, few risks are taken. Those who have seen the future do not need to take risks and those who have not yet seen the future wait for their vision without taking risks. Who would fare better in this world of fitful time? Those who have seen the future and live only one live? Or those who have not seen the future and wait to live life? Or those who deny the future and lives two lives?

SOURCE:  the book written by Alan Lightman on Einstein’s theory of relativity – Einstein’s Dreams

Categories: inspire, ride, run

Si da, m-am intors!

April 23, 2011 3 comments

Stiu ca a durat ceva pana “sa ma intorc”, vreo 2 luni chiar .. dar nu puteam sa ma “intorc” fara sa stiu de ce am plecat si de ce nu m-am mai intors. A trebuit sa imi rezolv probleme si apoi sa insir aici niste solutii. Oricat de truly naked as mai fi facut un post, ar fi fost jenant sa scriu alte randuri fara niciun continut, doar de dragul de a scrie pe blog si de a “inspira”.

De fapt problema aici a fost, EU nu am mai inspirat/expirat si uite asa am ajuns sa nu simt maratonul de la Sahara precum l-am simtit pe cel de la NY. Povestea pe care as fi scris-o pe blog, imediat dupa maraton, se termina pe la km 20, punctul mort! A fost foarte ok, eram in ritmul meu, in starea mea, iar gandurile colaborau perfect cu picioarele mele, nu simteam uscaciune, nu simteam soare, iar desertul era abordabil. Dar, cum fiecare om are limite, eu mi-am gasit limita la km 20, unde m-a lovit o durere groaznica in genunchi, care m-a obligat sa ies complet din starea shamanista (which I deeply love), m-a obligat sa incetinesc si brusc sa simt toate chinurile desertului: prea cald, prea soare, prea dune, prea departe, prea uscat, prea singura, prea dureros. Si tot din cauza genunchiului si gandurile mi s-au schimbat, nu intelegeam de ce naiba fac ce fac, cine m-a pus?!? Brusc imi schimbam prioritati, brusc asortam ghivece de flori pe pervaz si ma gandeam la mine facand pricomigdale. Mai rau decat atat, incepusem sa fac greseala de a compara cu experienta NY, mare greseala! Se zice ca e bine sa faci inca un maraton abia dupa ce uiti senzatiile primului (sfat pt neprofesionisti) si eu imi dadeam seama ca nu-l uitasem (pe el, NY) si ca poate ar fi fost mai bine sa pastrez aceea amintire asa cum era!

Si genunchiul ma durea si finishul era asa departe si recitam Noapte de decembre de Macedonski si ma mai opream si mancam o portocala….si ma prefaceam ca imi place si refuzam sa ma urc intr-o masina care sa ma duca mai repede si mai usor la finish.

Dar, cu toate astea, am avut partea de cea mai SILENT zi de luni din viata mea, am avut un moment in care eram absolut singura alergand si nu era nimeni, nicio vietate, nicio adiere, nu era nimic care sa faca zgomot.

Dar, am vazut niste peisaje suberbe.

Dar, am simtit ca fac ceva unic, chiar daca intr-un mod chinuit.

Dar, am alergat pe langa camile.

Dar, a fost Elu care m-a ajutat sa termin, mi-a dat un “elastic” (scuze Elu, nu stiu termeni tehnici :)) pe care l-am legat la genunchi si a fost ceva mai bine. Merci, Elu!!

Dar, am reusit sa termin!

Dar, din pacate, finalul meu a fost lipsit de satisfactie, dar acum, dupa 2 luni, ma simt satisfacuta de ceea ce am facut.

De 4 zile am inceput sa alerg din nou, cate 10km /zi si sunt foarte multumita, fericita si asa mai departe :). Ma simt in T0, ma simt iar la inceput .. la un inceput! Simt iar placere sa alerg in parc, in soare, pe marginea lacului!  Asta datorita aceluiasi Razvan, care mi-a detensionat corpul si mi-a aratat importanta masajului sportiv in sport! Asta e solutia 🙂 Si acum problema: se pare ca antrenamentul meu de alergari zilnice, cam de vreun an de zile a obligat muschii la contractii puternice care nu le-a mai permis sa respire, sa se oxigeneze, adica s-au cam infundat drumurile pe acolo, prin mine 🙂 si treaba asta a pus foarte mare presiune pe articulatii, care la un moment dat, au cedat si ele. In momentul in care le-am supus unei curse si mai grele decat cele cu care erau obisnuite, au inceput sa ma certe :). Si asa ajunsem sa ma doara genunchii si intr-o plimbare usoara sau chiar stat la birou. Si uite asa self esteem-ul meu de “mare” alergatoare era la pamant si uite asa nu puteam sa ma “intorc”.

Concluziile mele:

1. faceti masaj daca alergati mult, detensionati muschii!

2. niste muschi relaxati, duc la un alergat placut, duc la stari de zen, la shamanism, duc la satisfactie la finish, duc la sclipiri in ochi.

3. nu exagerati

4. alergati cu cap si ochiii deschisi

5. toti avem limite, depinde de noi sa nu le lasam sa ne opreasca.

5. alergati pentru ca vreti asta si pentru ca simtiti asta cu toate celulele.

6. si nu alergati dupa naluci!

Acum ca m-am intors, am sa plec mai departe. Am sa mai scriu, dar nu stiu cand…. probabil cand voi mai avea ceva de spus. Pana atunci, va las pe voi sa alergati!

Categories: inspire, ride, run

And go!

February 24, 2011 6 comments

si am plecat in Sahara!



Categories: inspire, ride, run

Truly naked

February 12, 2011 7 comments

Am postul asta de ceva vreme in draft, este tot ce am mai scris de vreo luna si am ezitat sa postez. Am ezitat pentru ca mi-a fost un pic teama ca dezamagesc publicul daca ma dezbrac. Dar nu mai pot sta imbracata, trebuie sa fiu sincera si trebuie sa creez si o noua categorie, aceea de “truly naked”.

Povestea incepe prin aprilie, cand eram intrebata “dar crezi ca poti?” Continua in iunie, cand eram intrebata “dar de ce alergi?” si “dar de ce NY?” Apoi in iulie, in august si in septembrie, a fost obsesivul “de ce?” Iar in octombrie “mai poti?”. Sunt sigura ca am dat cele mai tampite raspunsuri, fara noima, care au bulversat “publicul” chiar mai tare, si din cauza carora, nu de putine ori, am fost “o nebuna”. Eu eram ok in aceasta nebuloasa in care ma aflam, simteam drumul si chemarea 🙂 si nu imi puneam absolut nicio intrebare in afara de: “dar oamenii astia chiar nu inteleg despre ce e vorba aici?”

Abia dupa, am inteles si eu “despre ce e vorba aici”, la cafeaua de dupa, la tigara de dupa…de dupa 7 luni.

Apoi ma inscriu la Maratonul din Sahara, fara nicio intentie de a alerga, fara nicio tragere sa alerg . In povestea asta, e o altfel de chemare, de data asta ma striga salbaticiunea, saracia, poate mizeria, nisipul, insurgentele din africa, disconfortul, ma cheama “o alta lume”. Dar si in povestea asta, decid sa alerg, convinsa de coechipieri si de prima poveste, care mi-a placut prea mult. Si ma intorc la Razvan, si refacem foicica, si reincep antrenamentul, zi de zi, seara de seara, vreo 7 saptamani (mai am doar 1!! :)), vant, zapada, frig, ger.

In povestea asta, nu ma mai intreaba nimeni“de ce?” acum toata lumea ma felicita pentru alegere, imi tin pumnii, imi ureaza succes, ma intreaba de sanatate si de antrenament. Acum ma intreb eu “de ce?!?!? si nu ma intreb o data, ma intreb de mai multe ori. Nu, nu, nu sunt obosita, epuizata, sunt intr-o forma fizica si pshica destul de buna, mult mai buna decat vara trecuta, singura diferenta e ca NU tipa corpul in mine ca ar vrea sa faca acest maraton. Am sa-l fac, antrenamentele merg bine, mai mult decat atata, anul asta nici nu am fumat!!

Vreau sa alerg mereu, toata viata, vreau sa fiu sanatoasa, vreau sa gandesc bine, vreau sa am mereu gambele pe care le am acum, dar poate.. Poate acum sunt prea echilibrata, prea impacata, e prea mult calm ecuatorial in viata mea, e prea putin imprevizibil, e din ce in ce mai putin timp pentru imprevizibil, poate nu am chef de un maraton. Poate pentru ca stiu deja ca pot sa alerg un maraton, poate pentru ca nu mai reprezinta un necunoscut, poate ca m-am plictisit …poate ca nu stiu, am sa aflu dupa..

Dar a fost si ziua mea! Si 99% din prieteni, colegi si cunostiinte mi-au urat succes la maratone! “sa am picioare, plamani, sa rup pamantul, sa, sa, sa….” Normal ca le multumesc, dar e oarecum trist sa vezi ca lumea te vede doar dintr-o singura perspectiva. Si imi provoaca aceeasi intrebare: “oamenii astia chiar nu inteleg despre ce e vorba aici?”. Chiar nu sunt doar o “maratonista”…. stiu, poate e vina mea, poate din greseala mi-am creat si accentuat aceasta imagine.

SI totusi, am primit un cadou surprinzator, care a depasit limitele aparentelor in care m-am inconjurat: cartea “Vand kilometri”… de la seful meu care ma cunoaste de prea putin timp, dar care a inteles perfect despre ce e vorba.

Abia astept sa plec in Africa!!

Acum ma duc in Herastrau sa alerg. Si cand ma intorc, am sa scriu si ce am descoperit eu la tigara de dupa..

PS: si poate postul asta nu exprima nimic, dar poate e cel putin inspiring sa va dezbracati si voi

Categories: truly naked

“Cum merge antrenamentul?”

January 23, 2011 2 comments

m-am gandit ca poate ar trebui sa mai povestesc despre antrenamentul pentru sahara. au trecut deja 3 saptamani, am facut cam 90% din antrenament afara, poate ca unii dintre voi m-au vazut pe strazi, alerg central :), doar in w/e alerg in herastrau.

am inceput cu 15 km la 10km/h, o saptamana, a fost ok. apoi am trecut la 20km la 10km/h tot o saptamana. aici a fost naspa, am facut o intindere la genunchi si am facut 2 alergari schiopatate. speriata k raman fara picior de tot, am facut 2 zile de pauza. dar m-am simtit foarte prost in acele 2 zile, eram ranita in mandrie, ma simteam ca un caine schiop aruncat in ploaie… foarte trist, nu mi se mai intamplase. chiar ma speriasem ca nu am sa mai alerg 🙂 am fost la razvan, mi-a zis k e ok, l-am crezut si dupa 2 zile am revenit pe calea victoriei.. alergand 🙂 si am facut si cei 20 de 5x. saptamana asta am lucrat la viteza, am alergat doar 10km/zi dar la o viteza de 12. a fost ff tare! si ma pregatesc de 4*6 la 12km/h, starting tomorrow!

cam asta am facut in ultimele 3 saptamani. si recunosc!! a fost cam greu, a fost si genunchiul, dar a contribuit si jobul care mi-a ocupat cam multe ore din zi / seara, dar …. asta e! 🙂 pana acum am reusit, mai am putin… after all, perioada extrem de solicitanta de la birou mi-a alimentat alergatul / ritmul …. trebuia sa ma gandesc la ceva 🙂

impresii din ultimele 3 saptamani: 1. este absolut bestial sa alergi pe ger, chiar si seara tarziu cand e cel mai rau :), la final de cursa, tot transpirata si rosie in obraji sunt 2. este fantastic de misto sa alergi pe zapada, la inceput a fost cu febra musculara, dar acum e perfect! si se vad rezultate fizice 🙂 3. herastraul inghetat este intr-un mare fel!! si in continuare sunt pescarusi pe lac (chiar si secat) si 4. w/e asta m-a viscolit tare zapada, data viitoare ma dau cu fond de ten sa ma protejez :).

next: semi-maraton gerar pe 30 ianuarie si 2 saptamani de antrenament in crestere, urmate de inca 2 saptamani de antrenament in descrestere .. si sahara! 🙂

AMR: 30 zile! pana la up in the air, destination tindouf  (algeria)!

Categories: run

Tu de ce alergi?

January 9, 2011 3 comments

m-am gandit sa adun intr-un loc online 🙂 diverse discutii avute in ultima vreme cu diversi oameni care alearga sau care se apuca de alergat :), pe tema: de ce alergi? am fost surprinza sa aud tot felul de motive: ca sa dau burta jos, ca sa ma las de fumat, ca sa am un scop in viata, ca sa devin mai organizat, ca sa renunt la stilul haotic, ca sa realizez ceva, ca sa demonstrez ceva, pentru ca vreau sa fac Maratonul X, pentru ca imi place, pentru serotonina, pentru a trece peste depresie, pentru ca ma dor genunchii daca nu fac miscare

daca intrebam psihoterapeuti, toti avem probleme! si fiecare le rezolva cum poate si crede ca ar fi mai bine pentru el…. unii dintre ei alearga!

Categories: run

Antrenament Sahara

January 2, 2011 6 comments

ieri, 01/01/11, am inceput oficial antrenamentul pentru Sahara. alergatul il reluasem la foarte scurt timp de la intoarcerea din NY, dar nu intr-un mod organizat, alergam aproape in fiecare zi 10km pe banda si mai ieseam in w/e in herastrau, pentru 12 sau 18 km.

insa, de ieri, am  intrat intr-un program de 7 saptamani,  5 alergari pe saptamana, alergari afara!! indiferent de conditii :).  daca pentru NY, schimbam nr de km dupa o luna, acum ii schimb dupa o saptamana 🙂 nu prea stau deloc intr-o zona de confort…. desi, daca ma gandesc mai bine, tot stau intr-o zona de confort dupa maratonul de la NY.

sa vedem, sunt foarte curioasa cum o sa mearga, am 2 luni de antrenament (vs. 7, la primul maraton). afara e iarna, e zapada, e gheata, eu am tendinte hibernale iarna… e ceva foarte nou pentru mine ceea ce fac acum. ieri am facut febra musculara de la alergatul pe zapada!! si nu e de la lipsa de antrenament, pt k am alergat zilnic…

de data asta, beau “prafuri” de la isostar, dupa fiecare antrenament si de data asta, am sa combin alergarile cu un program de forta, in sala. I have to have strong legs for the dunes :))

iar pe 30 ianuarie, fac echipa cu andrei rosu la semi-maratonul gerar, 21km in campusul politehnicii.

va tin la curent, sper sa nu inghet! 

ma duc sa alerg. Sahara AMR: 57 zile

Categories: run